Berbec
ANUL 2020 va fi pentru voi un salt calitativ în existența voastră. Nu veți mai fi cuprinsi de temeri, nu veți mai sta supărați. Veți prefera pacea și armonia cu toți ceilalți.
Unii dintre voi veți da curs schimbarilor care apar în mediul profesional sau în cel personal. Fie ca va veți schimba serviciul sau ca va veți schimba locația, prin alt domiciliu. Este un an de succes în cariera.
Veți reuși sa eliminați din viața vaostra absolut toate persoanele cu care nu mai rezonati. Acest proces de schimbare în anul 2020 îl veți incheia.
El a început încă din 2018, dar acum veți atinge apogeul. În acest fel relația de cuplu se va consolida pentru cei deja în doi, iar cei singuri se vor hotara sa facă pasul cel mare spre căsătorie.
Felul de a cunoaște oameni noi va fi dat de anturajul în care va veți afla.
Taur
Anul 2020 este un an deciziv pentru voi. Nu veți lasa nimic la voia intamplarii, de fapt specific zodiei, va veți respecta dorintele și veți găsi soluții de implementare. În plan sentimental, cei care au avut relații mai incardate sau poate au fost despărțiți acum va unesc sentimente adevărate, găsiți un numitor comun în acțiunile voastre.
Va veți consolida de data aceasta relația de cuplu și veți avea toată încrederea în acest sens. Paote ca și în cariera veți avea elan, veți inregistra succe depline.
Deviza anului 2020 va fi o mare determiare de a munci calitativ cu rezultate de excepție. Vă va ieși pentru ca sunteți sanatosi și aveți și energie din plin.
Gemeni
De ceva timp va doriți ascensiune profesioanala. Acest an 2020 este mobilizator, veți inregistra salturi în cariera și ventiuri financiare cât mai mari. Va și trebuiesc.
Unii dintre voi ajunsi la vârsta matura v-ați căsătorit și necesitatile sunt evident mai mari.
Este și telul vostru de a lucra la un alt nivel dar și marirea familie va determina sa depuneti eforturi considerabile în cariera.
În mediul profesional ce tine de negocieri, incheierea unor afaceri, totul este pozitiv, asigurat de inteligenta voastră emotionala, știind sa cooperati la nivel înalt. Atenția pe detalii va scutește de riscuri.
Sunteți mult mai stăpâni pe voi, relația de cuplu va fi într-o nota pozitiva, veți avea parte de momente frumoase, veți trai în armonie și pace. Bazandu-va pe încredere reciproca.
Vor fi perioade din an când veți munci fără pauze, dar aduceti-va aminte ca și relaxarea contribuie la o sănătate viguroasa pentru a merge înainte cu tot succesul.
Rac
Anul 2020 va inspira, va determina sa aveți curaj, sa fiți de un dinamism aparte. Și voi va veți mira de ce sunteți în stare. Veți face fata și sarcinilor de acasă, dar și în mediul profesional veți evolua frumos.
Veți fi în stare, dacă situația o impune, sa schimati localitatea, țara de origine, numai sa va atingeti obiectivele mărețe. Veți bifa lucuri deosebite în viața voastră.
Într-un anume fel și destinul își pune amprenta. Nu este vorba doar de ceea ce veți palnifica. Dar este totul în sens pozitiv.
Veți inregistra ventiuri considerabile, veți reuși sa puneți bani deoparte sau sa investiti inspirat din rezultatele muncii voastre.
Famila va fi mandra de voi. Cei singuri veți călători mult, veți intra în parteneriate noi, alese după o analiza atenta, va asigurați ca este iubire la mijloc și nu doar o relație pasagera.
Ceea ce veți întâlni acum nu are termen de comparație, ce alegeți tine de mentalitatea voastră, de ceea ce va uneste. Așa ca, va fi vorba de o relatie de iubire de durata.
LEU
Anul 2020 vine cu multă vigoare, veți fi sanatosi, așadar nu veți mai avea întreruperi în munca. Voi aveți planuri mărețe, de autodepasire așa ca munca vă va caracteriza, la un nivel înalt, cu câștiguri financiare remarcabile.
Dar, tocmai acestui statut de bunastare, veți avea parte de multă iubire, veți reuși sa oferiti celui drag multă dragoste și timp frumos petrecut împreuna.
Sititi ca cel mai prețios capital în viața omului este timpul, cu toate ca faceți bani mulți. Dar pretuiti viața în adevratul sens al cuvântului.
De sănătate aveți nevoie, în rest voi le faceți pe toate, cu creativitatea de care dispuneti și voința de fier.
Așadar, aveți energie tot anul, și veți mulțumi lui dumnezeu prin implicarea în multe acțiuni de binefacere. Știți ca ceea ce dați, aceea veți primi.
Fecioara
Anul 2020 face sa fiți înclinați spre latura spirituala, cu toate ca, materialul face parte din viața voastră. Veți ști sa faceți fata cu succes provocarilor sau anumitor obstacole.
Nu veți fi în postura sa cereți sfaturi, ci voi veți fi persoana indispensabila în multe grupuri de oameni pe care ii veți consilia, veți da o mana de ajutor aproapelui vostru.
Gândirea pozitiva care vă va cuprinde va atrage numai lucurile bune spre voi.
Anul 2020 face sa fiți hotarati, sa mergeți mai departe cu acele relații de iubire sanatoase, care sunt firesti și normale.
Ceea ce nu este la locul lui va fi eliminat din viața vaostra. Aveți puterea de a spune nu, la ceea ce nu va mai caracterizeaza.
Deveniti acei oameni maturi de care și cei dragi au nevoie, dar și societatea. Fiind, in acelasi timp, imapcati cu voi.
Balanța
Un an al implinirilor. Veți cunoaște mulți oameni noi, proiectele vostre se vor materializa, veți fi apreciati în societate, va veți bucura de armonie și de multă dragoste pe de alta parte în familie, cu cei dragi.
Un an în care va găsiți linsitea sufelteasca. În mediul prosesional faceți echipa buna cu toți colegii, oamenii au încredere în voi datorită devotamentului vostru. Sunteți văzuți ca oameni deosebiți.
Unii dintre voi cu anumite aspiratii veți găsi locuri de munca de un nivel superior fata de ce aveți. Veti avea succes la joburi mai bine plătite cu precadere în periaoda martie -iunie sau octombrie noiembrie; uneori este de ajuns doar sa vreți pentru ca, totul se rezolva de la sine. Aveți succes.
În dragoste la fel, cei în cuplu, multă armonie și consolidare. Iar cei singuri, veți pune punct în relatiile care nu va motiveaza, veți alege inteligent ca sa iubiți cu adevărat.
Și veți găsi ceea ce căutați, important este ca sunteți decisi, chiar dacă mediul profesional este la egalitate solicitant cu latura personala. Dar voi știți sa va organizati. Știți ca este perioada voastra de succes.
Scoprion
Acționați cam tot anul în consens cu universul, cu destinul care va duce spre zari alese.
Cariera va aduce numai impliniri, veți călători mult în interes de serviciu dar cu folos, primiti laude, sunteți promovati în multe cazuri.
Sunteți bine organziati, veți primi responsabilitatile cu plăcere pentru ca simiti ca puteți sa le duceți, ca puteți sa aduceți ceva inovator în mediul unde activați, avand noroc și de sănătate buna.
Ați știut sa va ingjirjiti la timp și acum actionati cu motoarele turate.
Schimbarile in bine se vad, știți sa rezolvati orice problema fără sa fiți duri, sa țineți oamenii dragi tot timpul lângă voi.
Și vouă va este atât de bine.
Relația de cuplu, pentru majoritatea dintre voi, este infloritoare, veți avea linsite și multă armonie în casa.
Vor rezista anul acesta doar cuplurile care au la baza iubirea adevărata. În rest categorici cum sunteți, știți sa faceți alegerile la momentul oportun.
Sagetator
Un an 2020 al multor rezolvari concrete. Ca este vorba de sănătate, sau de promovari în plan profsional totul este posibil în sensul bun.
Sunteți atat de hotarati, știți sa puneti punctul pe i.
Nu lăsați nimic să fie oricum.
Și fata de ceilalți, familie, prieteni veți fi mai aproape de ei, fie ca veți fi gazde primitoare, fie ca voi veți călători în acest sens, de a fi alături.
Nu veti mai tolera nimic în plan sentimental, vreți ca lucurile sa functioneze bine intre partenri, să fie iubire, sa smititi ca traiti. Veți prefera consiliere de cuplu, numai ca relația de cuplu să fie normala, frumoasa. Cei care ați fost în procese, acum veți incheia, veți fi indreptatiti.
De asemenea, unii dintre voi va veți cumpăra locuinte noi, va veți multă în alt oraș, sau țara. Va doriți mult confort și un nivel de trai excelent.
Capricorn
Sunteți adevărați translatori mulți dintre voi, fie ca va aflati lângă alți oameni și ii ajutați în călătoria lor în straintate, fie ca voi sunteți undeva în strainatate și veți dialoga cu mulți străini, prin natura serviciului, sau prin vacanțele pe care le veți avea. Preferati sa ieșiți mai mult din țara în acest an. Afacerile pe care le conduceți au succes în acest an, veți fi în topul oamenilor bine situati, mulțumiți evident de câștigurile financire.
Dar când lucurile merg bine profesional, fiți pregătiți ca în plan personal sa fiți caliti, sa depasiti orice criza a existenței voastre.
Bineinteles ca, toți veți vrea iubiri adevărate, dar mai sunt și ceva nori și pana apare soarle în calea voastră este nevoie de ratiune, sa va stapaniti emotiile, sa va recapatati echilibrul atât de necesar.
Cei în relații consolidate ori ca este rost de evenimente fericite, nunti, botezuri, fie în postura de părinți, fie voi dacă sunteți tineri veți trai evenimente pe care nu le-ați mai trăit.
Varsator
Anul 2020 va aduce acea importanța de care aveți nevoie. Acțiunile voastre confirma acest lucru ca sunteți oameni deosebiti, atât în mediul profesional, cât și printre cei dragi.
Afacerile voaste se vor extinde atât în țara cât și în afara, aveți oameni cu experiența cu care va consiliati ori de câte ori doriți sa demarati ceva. Ceea ce va asigura succesul.
Nu faceți nimic după ureche.
Cariera va indeamna la schimbari, o anumita promovare, va determina sa lucrați în alta parte decât pana acum, dar vor fi și invidii în jur. Alegeți sa fiți discreti și păstrați bucuriile în sulfet. Sa treacă o perioada de consolidare. Va bucurati de multe evenimente fericite, fie ca deveniti părinți unii dintre voi, fie ca achizitionati case, mașini. Totul va constitui o adevărata proseperitate pentru voi.
Pesti
In acest an 2020 viața sentimantala este la rampa. Veți găsi partenerul mult visat bazat pe iubire adevrata, poate după multe cautari. Valabil și la cei mai în vârsta. Nimeni nu are de ce sa stea singur.
Visele se îndeplinesc, sunt iubiri deja stiute, dar acum dați curs trairilor, nu doar va imaginati, ci în acest an deciziile voastre rodesc.
Poate ca, nautra serviciului sau anumite ipostaze va aduc lângă cel care vă va fi drag. Cuplurile acestei zodii vor fi ori consolidate ori rupturile vor fi inevitabile. Schimbarile le veti face pentru a va gasi fericirea cu adevărat. Așa veți dori.
Mediul profesional va reperzenta pentru voi o asezare a lucurilor.
Veți rezolva orice va nemultumeste, nu veți lasa ca lurcrile sa alunece pe pante greșite, reusind totodata ca poziția voastra în mediul profesional sa fie importanta. Conduceti cu mana forte.
Avem cu toții un an 2020 frumos și consolidat , cu mare drag!
Pe curând!